Vești bune pentru o echipă din Liga 1! Anunțul de ultim moment al primăriei

Vești bune pentru o echipă din Liga 1! Anunțul de ultim moment al primăriei
  • Publicat:
  • Actualizat:

După un an 2018 în care finanțarea către sport a lipsit cu desăvârșire, municipalitatea ieșeană a decis să susțină din nou sportul. În ședința Consiliului Local ce va avea loc vineri, 28 iunie, va fi supus spre aprobare un proiect prin care Primăria se angajează să susțină financiar mai multe discipline sportive, între care și fotbalul. Asta ar fi vestea bună! Partea proastă este că bugetul alocat pentru sport în anul 2019 este de doar 3 milioane de lei, adică aproximativ 630.000 de euro! Ceva mai mult de jumătate de milion de euro pentru sport din partea Primăriei, în timp ce municipalități cu bugete mult mai mici au decis să aloce peste un milion de euro! Foarte probabil, însă, la prima rectificare bugetară suma alocată sportului va fi mărită.

Din cele trei milioane de lei alocate în această primă fază sportului, două se vor duce către fotbal, adică puțin pete 400.000 de euro. Nu e o sumă mare, dar la ce sărăcie există la clubul din Copou, această felie din tortul alocat sportului este o mană cerească.

Primarul Mihai Chirica a punctat câteva dintre cheltuielile pe care le va suporta municipalitatea cu acești bani.

„Bugetul total alocat pentru sport în 2019 este de 3 milioane de lei noi. Împărțirea bugetului se face pe diverse activități sportive. Nu am uitat de fotbal. Am luat un exemplu care s-a practicat în municipiul Sibiu. Nu se poate finanța salarizarea unui fotbalist profesionist. Nu vom putea susține decât activitățile colaterale, nu direct plata sportivilor. Vom asigura costurile cu antrenamentele, deplasările, medicația sportivă, cantonamentele. Mai puțin salariile, primele de joc, salariile pentru antrenori și staff. Acestea vor fi plătite cu banii din drepturile TV. Vom vedea exact cum se va întâmpla această finanțare. Mai avem nevoie de unele precizări din partea Curții de Conturi, cu care am avut un schimb de scrisori. Se pare că aici putem puncta într-un mod pozitiv, în sensul că nu punem în pericol nici instituția care finanțează, în speță municipiul Iași, nici Asociația Sportivă Politehnica Iași. Nu am uitat de futsal, de baschet, de centrul de copii și junori, karate, șah și alte discipline”, a declarat primarul Iașiului, Mihai Chirica.

Bani pentru mai multe sporturi

Printre proiectele care vor primi bani de la municipalitate se numără Raliul Iașiului (suma de 150.000 de lei), Dezvoltarea, pregătirea și participarea grupelor de juniori din cadrul CSM Politehnica Iași la competițiile organizate de FRF și Asociația Județeană de Fotbal (245.000 lei), Baschet la Iași (50.000 lei), Pregătirea și participarea echipei ACS Futsal Poli Iași la competițiile organizate de FRF (240.000 lei).

Pimăria va mai susține și alte discipline, cum sunt șahul, karate-ul tradițional sau gimnastica.

 

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă:
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă: "Era extraordinar, diferit…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă duc în …”
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă…
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la BLOC
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la BLOC
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×